Association of Small- and Medium Size Enterprises of Covasna County
 
Proiect social European pentru covăsneni

 

 

La sfârşitul săptămânii trecute, la Sfântu Gheorghe a avut loc lansarea unui proiect social european, de către reprezentanţii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare IBA Bucureşti, în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Covasna, Asociaţia Întreprinderilor mici şi mijlocii (ASIMCOV) Covasna, SIVECO SA şi CTC Murcia.

 

 

Proiectul este dedicat formării şi dezvoltării profesionale cu scopul îmbunătăţirii nivelului de ocupare a forţei de muncă din  judeţul Covasna. Proiectul „Integrarea pe piaţa muncii a şomerilor şi a persoanelor inactive din regiunea Centru şi atragerea unui număr cât mai mare de persoane pe piaţa muncii, inclusiv în zonele rurale” în valoare de aproximativ 500.000 euro este finanţat din fondul Social European (FSE) în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POSDRU), iar durata de desfăşurare a acestuia este până în iunie 2013.
 
Obiectivul general îl reprezintă creşterea şi capacitarea capitalului uman prin oferirea de programe integrate care să asigure dobândirea de către cei instruiţi de competenţe profesionale noi şi competenţe generale transferabile în orice domeniu. Concret, proiectul oferă programe de consiliere profesională, consultanţă, mediere, informare ad-hoc şi formare profesională, cu scopul de a creşte şansele de angajare şi de integrare în viaţa profesională şi socială, a persoanelor din grupul ţintă. Drept exemplu, reprezentanta IBA Bucureşti, Lavinia Rusu, a spus că vor avea loc două sau trei întâlniri în care şomerul sau persoana fără loc de muncă va intra în contact cu un consilier vocaţional care va stabili profilul aptitudinal şi cel al personalităţii acestuia, pentru ca mai apoi să poată fi îndrumat spre un anumit curs. Fiecare curs are în componenţă două module:  primul cuprinde cursuri pentru competenţe generale din toate domeniile, cursuri de limbi străine şi de antreprenoriat iar cel de al doilea modul cuprinde cursul selectat de benefiaciarii proiectului. Cursurile pentru calificarea în diverse meserii sunt gratuite şi se axează pe domenii precum: alimentaţie publică, industrie alimentară, antreprenoriat, tehnologia informaţiei şi comunicaţii (TIC), limbi străine, protecţia muncii, agroturism, şi management de proiect.
 
Proiectul vizează interacţiunea cu cel puţin 500 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, din care 250 vor participa la aceste lecţii de formare profesională. La final, cursanţii sunt recompensaţi cu certificate de calificare acreditate de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA), care au şi recunoaştere internaţională. De asemenea, persoanele care de-a lungul programului de formare au obţinut rezultate bune şi nu au lipsit de la cursuri, vor beneficia şi de  bursă. Până în prezent, în judeţul nostru  au fost înregistrate  aproximativ 80 de persoane, majoritatea cu studii superioare, din zonele Baraolt, Covasna, Târgu Secuiesc şi Sfântu Gheorghe, care vor intra în programul de consiliere profesională, începând cu luna septembrie. Ulterior, în funcţie de profilul aptitudinal, aceştia vor fi îndrumaţi spre cursurile corespunzătoare. “Pentru cei cu studii superioare noi am propus  să ţinem un curs de manager sau administrator pensiune turistică, având în vedere numărul mare de pensiuni existente în zonă. Tot pentru aceştia avem pregătite cursuri pentru inspector resurse umane sau inspector protecţia muncii. Pentru persoanele cu studii medii ne-am gîndit la specializarea pe domeniul lucrător în  gospodării”, a mai precizat Lavinia Rusu.
 
Ceea ce face şi mai interesant acest proiect este  faptul că dintre cei care se vor înscrie în cadrul acestui proiect, opt persoane vor putea vizita Spania. “Avem un parteneriat cu un centru de transfer tehnologic şi pregătire profesională din Spania, de la Alicante. Din  anul 2003 noi am participat la proiecte împreună şi avem în continuare o colaborare foarte bună. Ei au dotări performante… au staţii pilot şi laboratoare de cercetare dar şi experienţă  bună în pregătire profesională şi în transfer de cunoştinţe către industrie. Aceştia vor veni  cât de curând aici să ne arate puţin din experienţa lor, şi sunt planificate vizite la ei. Astfel, timp de 7 zile, un grup de 8 persoane va pleca în vizită  în Spania ca să vadă ce se întâmplă pe piaţa muncii la ei”, a adăugat Nastasia Belo, director la IBA. Cei interesaţi vor putea selecta cursurile de formare profesională de scurtă durată (80 de ore) sau de lungă durată (360 de ore), cu componente practice dar şi teoretice.

Directorul AJOFM Covasna, Tibor Kelemen a ţinut să menţioneze faptul că „acest proiect nu îşi propune să angajeze ci să crească şansele persoanelor de a se integra pe piaţa muncii în domeniul industriei, care de ceva vreme nu mai este reprezentativ în judeţul Covasna. În momentul de faţă,  împreună cu partenerii noştri credem că acest proiect este o completare care redă oamenilor şansa de a învăţa să schimbe o cultură tradiţională ardelenească, cu o cultură asemănătoare celor din Bucureşti”.
Anna-Maria Chiţu

 




<< _BACK

Galerii

  • Interreg Danube Proiect-ACCELERATOR Kick off meeting
  • 20 de ani de la înființarea ASIMCOV
    20 de ani de la înființarea ASIMCOV
  • Festivalul Verzei editia a V-a
    Festivalul Verzei editia a V-a
  • XIV.Parada Cârnaților
    XIV.Parada Cârnaților
  • IX. Festivalul preparatelor la ceaun (03.09.2016)
    IX. Festivalul preparatelor la ceaun (03.09.2016)
  • Zilele Sfântu Gheorghe (22.04.2016)
    Zilele Sfântu Gheorghe (22.04.2016)
  • Club Cafe (25.02.2016)
    Club Cafe (25.02.2016)
  • Club Cafe (28.01.2016)
    Club Cafe (28.01.2016)
  • Conferința finală a proiectul „Start-up 2014! O șansă de dezvoltare antreprenorială durabilă în regiunile Centru și Nord – Est” (24.11.2015)
    Conferința finală a proiectul „Start-up 2014! O șansă de dezvoltare antreprenorială durabilă în regiunile Centru și Nord – Est” (24.11.2015)
  • Festivalul Verzei (11.10.2015)
    Festivalul Verzei (11.10.2015)