Association of Small- and Medium Size Enterprises of Covasna County
 
Clusterele - "motorul dezvoltării economice"
 
În urmă cu câteva zile a avut loc conferinţa “Clustere competitive transfrontaliere”- în domeniul Agro Food şi Turism, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Dobrich şi Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră Bulgaria–România 2007-2013. În cadrul acestui eveniment, directorul ASIMCOV Vajda Lajos a prezentat modelele de Clustere şi a promovat programul–Incubatoare de Afaceri. La conferinţă au participat reprezentanţi ai unor firme din Bulgaria şi România, dar au fost prezenţi şi Daniel Coşniţă – director Inno Consult şi Asociaţiei Clusterelor din România, Ion Dănuţ Jugănaru – Director General CCI, Gazda evenimentului, Enache Nancu – Consultant Regional Sud- PNUD (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare).


 

Aşa cum am prezentat în articolul de săptămâna trecută, după anul 2008 ASIMCOV a abordat o nouă viziune ce presupunea formarea grupurilor profesionale în diferite domenii. Astfel, pe aceste asociaţii profesionale au început să se construiască aşa-numitele clustere, care  pot duce la redresarea economiei. O firmă nu poate face faţă multitudinii de cerinţe apărute după aderarea în Uniunea Europeană.

În competiţia globală pentru pieţe, şansele succesului economic ale unei ţări sau ale unei regiuni se bazează pe specializarea ofertei şi concentrarea eforturilor de dezvoltare spre domenii-cheie, unde se deţin avantaje competitive, resurse şi competenţe. În acest context, clusterele sunt o soluţie de succes. Ele sunt asociaţii superioare, entităţi sau instituţii care contribuie la dezvoltarea unui nivel de activitate. La nivelul Uniunii Europene, clusterele sunt considerate „motorul” dezvoltării economice şi inovării, acestea reprezentând un cadru propice de dezvoltare a afacerilor, de colaborare între companii, universităţi, instituţii de cercetare, furnizori, clienţi şi competitori situaţi în aceeaşi arie geografică (locală, naţională, trans-naţională). Această  formă liberă de asociere, care include atât mediul economic, cercetarea şi inovarea, instituţiile statului cât şi autorităţile publice, poate contribui şi în România la dezvoltarea economiei naţionale. Cu ajutorul unei astfel de structuri, diferitele domenii de activitate pot fi prezente pe piaţa naţională şi internaţională, cu produse şi servicii competitive.
 
Clusterul înseamnă cooperare, informare, rezolvarea problemelor împreună. Trebuie să se înţeleagă că prin cluster, firmele nu îşi pierd autonomia, ci conlucrează, însă trebuie căutate punctele comune. Membrii clusterului trebuie să colaboreze între ei ca o mare industrie. Împreună  pot rezolva probleme privind pregătirea profesională, programe, brand, maketing, tehnologii, inovaţii, legislaţie etc. Există două tipuri de clustere: vertical – este un cluster de tip integrator, organizat în jurul unei societăţi puternice, recomandat oraşelor mari, zonelor metropolitane; orizontal - ce presupune asocierea societăţiilor mai mici în domenii precum: turism, industria alimentarã, prelucrarea lemnului etc. Acest tip este indicat pentru zonele mai puţin dezvoltate sau judeţelor mici.
 
În prezent, se încearcă includerea în incubatoarele de afaceri ale unor entităţi juridice care să asigure managementul clusterelor. Acesta are efect multiplicator,  mai multe firme din domeniu putând beneficia de servicii,  şi trebuie asigurat de asociaţia profesională  din domeniul respectiv. Ea are formă juridică şi reprezintă clusterul.
În prima fază, este indicată înfiinţarea unor clustere la nivel regional, după care, clustere din acelaşi domeniu de activitate ar putea forma clustere naţionale. În vederea asigurării reprezentării unitare a clusterelor la diferite foruri şi la nivel internaţional este necesară crearea unei structuri asociative, precum Asociaţia Naţională a Clusterelor din România. Aceasta ar putea dezvolta parteneriate internaţionale în vederea preluării bunelor practici.
 
Previziune: În România există 50 de incubatoare de afaceri. Dacă fiecare incubator ar asigura sediu/servicii pentru câte 3 entitãţi de cluster-management, în decurs de 2 ani s-ar putea înfiinţa 150 clustere.
 
Ana Alina Costache

 

 




<< _BACK

Galerii

  • Interreg Danube Proiect-ACCELERATOR Kick off meeting
  • 20 de ani de la înființarea ASIMCOV
    20 de ani de la înființarea ASIMCOV
  • Festivalul Verzei editia a V-a
    Festivalul Verzei editia a V-a
  • XIV.Parada Cârnaților
    XIV.Parada Cârnaților
  • IX. Festivalul preparatelor la ceaun (03.09.2016)
    IX. Festivalul preparatelor la ceaun (03.09.2016)
  • Zilele Sfântu Gheorghe (22.04.2016)
    Zilele Sfântu Gheorghe (22.04.2016)
  • Club Cafe (25.02.2016)
    Club Cafe (25.02.2016)
  • Club Cafe (28.01.2016)
    Club Cafe (28.01.2016)
  • Conferința finală a proiectul „Start-up 2014! O șansă de dezvoltare antreprenorială durabilă în regiunile Centru și Nord – Est” (24.11.2015)
    Conferința finală a proiectul „Start-up 2014! O șansă de dezvoltare antreprenorială durabilă în regiunile Centru și Nord – Est” (24.11.2015)
  • Festivalul Verzei (11.10.2015)
    Festivalul Verzei (11.10.2015)