Association of Small- and Medium Size Enterprises of Covasna County

Întreprinzătorii covăsneni, la discuţii despre situaţia economică precară
Întâlnirea a avut loc în cadrul Zilelor Întreprinzătorilor
 
Mai mulți întreprinzători din județul Covasna au participat la finele săptămânii trecute la Zilele Întreprinzătorilor din Covasna organizate de ASIMCOV, evenimentul avându-i ca oaspeți pe președintele Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR) 1903, Ioan Cezar Corâci, și pe preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), Nagy Jozsef.
 
Cu oamenii de afaceri s-au întâlnit și primarii de Sfântu Gheorghe și Covasna, Antal Arpad respectiv Lorincz Zsigmond, care au declarat că administrațiile locale încearcă să treacă această perioadă de criză sprinjinindu-i

pe întreprinzătorii locali prin acordarea, în limitele legii, a contractelor de execuție, atunci când este cazul.

În contextul actualei situații economice și financiare, care limitează mediul de afaceri, președintele ANPM, Nagy Jozsef, a apreciat intereseul tot mai ridicat pe care întreprinzătorii îl arată pentru investițiile verzi.
„Faptul că întreprinzătorii sunt tot mai interesați de acest domeniu arată că ei nu sunt interesați doar de profit ci și de un mediu înconjurător sănătos. Investițiile în biomasă au dat deja rezultate în exteriorul țării și sper să găsim și anul viitor posibilități de a ajuta societățile comerciale implicate în protecția mediului”, a declarat Nagy, adăugând că ANPM susține inițiativa ASIMCOV privind promovarea unui proiect de lege care să ofere rezolvare problemelor din domeniul energiei regenerabile și al plantelor energetice.
Preşedintele UGIR 1903, Ioan Cezar Corâci, a declarat că județul Covasna se numără printre puținele județe ale țării care au proiecte viabile, aici referindu-se atât la proiectele oamenilor de afaceri cât și la cele ale autorităților.
 
Urmează șase luni foarte grele și un 2011 marcat de dificultăţi
Referindu-se la actuala situație economică, președintele UGIR a arătat că, în opinia sa, nici anul 2011 nu va aduce o redresare, iar printre problemele iminente acesta a numerat cheltuielile majore la care se angajează Guvernul prin acodarea ajutoarelor pentru încălzire pentru această iarnă, trecerea de la „politici de relansare economică” la  „politici de supravieţuire” și posibile conflicte sociale pentru următoarele șase luni, care se anunță a fi foarte grele.
Ioan Cezar Corâci consideră că modul în care Guvernul abordează problema alocării subvențiilor pentru populaţie la energia termică este unul greșit, fiind de părere că este necesară o analiză foarte strictă a celor care au nevoie într-adevăr nevoie de aceste ajutoare. Corâci a arătat că se estimează existența a 200.000 de familii care au primit ajutor deși nu îl meritau, acum încercând să se facă economii printr-o nouă grilă de acordare a subvențiilor dar fără a se estima impactul reducerii cu 25% a veniturilor bugetarilor, în condițiile în care prima consecință va fi mărirea numărului celor care se vor încadra în condițiile de subvenționare a încălzirii.
Guvernul a decis că cei care deţin şi alte locuinţe în afara celei de domiciliu – case de vacanţă sau maşini cu o capacitate cilindrică de peste 1.600 cmc, nu vor mai beneficia de subvenții la încălzire, evaluările indicând că peste 10% dintre cele 3,2 milioane familii beneficiare ar urma să nu mai primească astfel de ajutoare, noile reguli de acordare a ajutoarelor de încălzire urmând a fi aplicate începând cu sezonul de iarnă 2010-2011.
Preşedintele UGIR 1903 a mai apreciat că următoarea perioadă va fi marcată în România de sintagma „politici de supravieţuire”, după cum arată actuala situație a economiei țării. Potrivit lui Corâci, reducerile cheltuielilor în România erau foarte necesare, însă acestea trebuiau să înceapă cu cheltuielile materiale și prin tăierea investițiilor inutile precum fântânile arteziene sau parcurile.




<< _BACK

Galerii

  • Interreg Danube Proiect-ACCELERATOR Kick off meeting
  • 20 de ani de la înființarea ASIMCOV
    20 de ani de la înființarea ASIMCOV
  • Festivalul Verzei editia a V-a
    Festivalul Verzei editia a V-a
  • XIV.Parada Cârnaților
    XIV.Parada Cârnaților
  • IX. Festivalul preparatelor la ceaun (03.09.2016)
    IX. Festivalul preparatelor la ceaun (03.09.2016)
  • Zilele Sfântu Gheorghe (22.04.2016)
    Zilele Sfântu Gheorghe (22.04.2016)
  • Club Cafe (25.02.2016)
    Club Cafe (25.02.2016)
  • Club Cafe (28.01.2016)
    Club Cafe (28.01.2016)
  • Conferința finală a proiectul „Start-up 2014! O șansă de dezvoltare antreprenorială durabilă în regiunile Centru și Nord – Est” (24.11.2015)
    Conferința finală a proiectul „Start-up 2014! O șansă de dezvoltare antreprenorială durabilă în regiunile Centru și Nord – Est” (24.11.2015)
  • Festivalul Verzei (11.10.2015)
    Festivalul Verzei (11.10.2015)