Association of Small- and Medium Size Enterprises of Covasna County

 
Încep Zilele Turismului Covăsnean
 
 
 
Sfârşitul de săptămână va fi marcat în judeţ de Zilele Turismului Covăsnean, eveniment conceput de organizatori sub forma unei conferinţe interna ţionale despre turism, a concursului de preparat cârnaţi „Parada Cârnaţilor“ şi a unui Târg al Meşteşugarilor, care va avea loc pe dealul Pivniţa Uriaşului din Moacşa.

Zilele Turismului Covăsnean încep mâine în Mestecănişul de la Reci cu conferinţa „Omul şi natura – armonia verde”, la care vor participa invitaţi din ţară şi din străinătate şi unde este aşteptat şi ministrul turismului, Elena Udrea.
„Am închiriat un cort pentru conferinţă şi va avea loc în mijlocul pădurii. Am încercat o nouă abordare, am încercat să cooptăm parteneri cu un înalt grad de profesionalism în dezvoltarea turismului”, a afirmat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Demeter Janos.
Printre partenerii amintiţi de el se numără şi revista National Geographic, iar dintre invitaţi fac parte şefi de rezervaţii naturale sau investitori în turism. În cadrul conferinţei poate fi vizitată şi o expoziţie „Nature Photo 2009“.
 
 Demonstraţii de meşteşugărit
După Parada Cârnaţilor care are loc sâmbătă şi la care vor participa câteva zeci de echipe şi mii de turişti, duminică Zilele Turismului se mută la Pivniţa Uriaşului, unde se desfăşoară Târgul Meşteşugarilor. Imreh Istvan, directorul Centrului de Cultură din cadrul CJ, a afirmat că la eveniment vor veni mai multe primării din judeţ, care vor participa la o paradă a căruţelor şi vor prezenta valorile specifice fiecărei comune sau localităţi în parte.
„Va fi şi un concurs, localitatea care îşi va prezenta valorile cât mai ingenios va primi dreptul de a se prezenta pe lângă Consiliul Judeţean la expoziţii turistice internaţionale anul viitor şi va primi un premiu de la Centrul de Cultură o hartă culturală a localităţii respective“, a spus Imreh.
 
 Turismul covăsnean peste hotare
Potrivit lui Demeter Janos, începând de anul viitor conducerea judeţului intenţionează să susţină un marketing mai intens al turismului din judeţ, peste hotare, primul pas în acest sens fiind o expoziţie de fotografie din Covasna, care va fi prezentată la Strasbourg.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean a spus că vor să promoveze mai susţinut turismul din Covasna, atât acele valori naturale ale zonei, cât şi cele care merită să fie reprezentate în afara ţării. „Sunt membru al Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale din Europa de la Strasbourg şi am solicitat de la Bucureşti ca anul viitor în sesiunea plenară din primăvară judeţul Covasna să susţină o expoziţie de artă fotografică de dimensiuni mari aici şi am primit acordul pentru acest eveniment. Vom începe anul viitor cu reclamă pentru Covasna”, a afirmat Demeter Janos.
El a completat că după Strasbourg speră ca în toamna anului viitor să organizeze o astfel de expoziţie despre Covasna şi la Bruxelles, cu ocazia Zilelor Regiunilor, şi să fie prezenţi şi la alte evenimente unde merită să se facă reclamă judeţului Covasna. Potrivit lui Demeter, deocamdată nu se cunosc prea multe din punct de vedere turistic despre acest judeţ aflat în umbra Braşovului şi a Văii Prahovei, motiv pentru care este necesar un marketing intens, prin care valorile naturale, apa minerală, mofetele care permit să se pună bazele unui turism natural, de relaxare, să fie cunoscute.
Vicepreşedintele CJ a mai amintit de proiectul Drumul Apelor Minerale sau de proiectul Wild
Life care vin în sprijinul iniţiativei de promovare a turismului natural.
„Nu avem paradisuri de schi, nu avem Marea Neagră, dar avem aproape cel mai curat aer din România, avem aproape cele mai curate ape, mă refer la PET-urile care se regăsesc pe unele râuri, avem posibilităţi foarte bune de a dezvolta turismul bazat pe valori naturale”, a mai spus Demeter. În opinia aceastuia, turismul rural este mai ieftin şi poate repre zenta o alternativă în contextul crizei financiare, iar turistul intern este la fel de important ca cel din străinătate. „Important este ca, costurile turismului covăsnean să fie elaborate astfel încât să fie atractiv“, a precizat Demeter.
Potrivit unor date ale Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna (CCI), numărul de sosiri de turişti în structurile de cazare turistică a scăzut în primul trimestru al acestui an cu 3,80%, iar în hoteluri scăderea a fost de 21,95%. Ediţia din acest an a Zilelor Turismului este organizată de Consiliul Judeţean Covasna, Asimcov, Asociaţia de Dezvoltare a Turismului, Centrul de Cultură al judeţului şi Consiliul Local Sfântu-Gheorghe.




<< _BACK

Galerii

  • Interreg Danube Proiect-ACCELERATOR Kick off meeting
  • 20 de ani de la înființarea ASIMCOV
    20 de ani de la înființarea ASIMCOV
  • Festivalul Verzei editia a V-a
    Festivalul Verzei editia a V-a
  • XIV.Parada Cârnaților
    XIV.Parada Cârnaților
  • IX. Festivalul preparatelor la ceaun (03.09.2016)
    IX. Festivalul preparatelor la ceaun (03.09.2016)
  • Zilele Sfântu Gheorghe (22.04.2016)
    Zilele Sfântu Gheorghe (22.04.2016)
  • Club Cafe (25.02.2016)
    Club Cafe (25.02.2016)
  • Club Cafe (28.01.2016)
    Club Cafe (28.01.2016)
  • Conferința finală a proiectul „Start-up 2014! O șansă de dezvoltare antreprenorială durabilă în regiunile Centru și Nord – Est” (24.11.2015)
    Conferința finală a proiectul „Start-up 2014! O șansă de dezvoltare antreprenorială durabilă în regiunile Centru și Nord – Est” (24.11.2015)
  • Festivalul Verzei (11.10.2015)
    Festivalul Verzei (11.10.2015)